Ascultați podcastul aici.
„Să deschidem realmente arta contemporană către public. Este nevoie ca și în activitățile noastre de zi cu zi sau când ieșim la o cafea, sau când ne întâlnim cu oameni care nu sunt în același domeniu ca noi să nu ne comportăm ca și cum ce știm noi trebuie să rămână între noi, ci trebuie să deschidem și să explicăm totul tuturor ca și cum este un lucru pe care vrem să îl împărtășim cu toată lumea.”
Georgia Țidorescu este o tânără curatoare stabilită în București. Din 2018 lucrează în producția de expoziții pentru diferite instituții și organizații. Momentan, Georgia se află într-o perioadă experimentală de descoperire a practicii sale curatoriale. În cadrul Accelerator. Mentorat și Producție pentru artiștii emergenți, Georgia are rolul de Coordonator Tehnic, gestionând aspectele tehnice și de producție, cu o contribuție semnificativă în etapa de artă în spațiul public din cadrul programului.
Andrei Breahnă: Bine ați venit la o nouă ediție Accelerator Today, penultimul episod din seria noastră de discuții, despre artă contemporană. Am avut o serie de invitați foarte diverși – de la membrii echipei până la oameni de business, colecționari, oameni care susțin fenomenul artei și care, în fiecare dintre conversații, a contribuit la o perspectivă diferită asupra fenomenului. În contextul proiectului nostru, pe care ni-l dorim fi o platformă de promovare a artei contemporane, o platformă de lansare artiștilor emergenți, mă uit deja cu nostalgie la tot ce este în spate și că am lângă mine persoana perfectă cu care să discut despre finalul proiectului. Bine ai venit, Gia Țidorescu.
Georgia (Gia) Țidorescu: Bună! Bine v-am găsit și mulțumesc foarte mult pentru invitație, atât în proiect cât și în podcastul acesta.
Andrei Breahnă: Te-ai alăturat echipei la jumătatea proiectului și îți mulțumesc că ai avut o contribuție absolut fantastică atât în relația cu artiștii, ceea ce e mai mult decât important, cât și pe partea tehnică care s-a dovedit a fi destul de laborioasă. Povestește-ne cum vezi proiectul Acceleator?
Gia Țidorescu: Într-adevăr, m-am alăturat proiectului pe la jumătatea lui, când discuțiile împreună cu artiștii și curatorul deja erau destul de dezvoltate și expoziția începea să fie în pregătire. Am avut ocazia să lucrez îndeaproape cu artiștii și și cu curatorul expoziției, ceea ce a fost inspirațional, pentru că îl urmărisem pe Tevz (Logar) dinainte, îi cunoșteam activitatea și mi s-a părut foarte interesant să văd relația lui cu tinerii artiști. Apoi a urmat expoziția, care a fost un succes și au fost și multe evenimente conexe.
Andrei Breahnă: Am avut foarte multe evenimente conexe și te invit să insistăm pe zona de medierea culturală, care pentru mine e foarte importantă, pentru că nu e suficient în zilele noastre să produci o expoziție de calitate. Trebuie neapărat să identifici comunități, grupuri de oameni, stakeholderi care să fsă devină o audiență activă asupra expoziției. Te rog să ne povestești despre asta, pentru că am avut ocazia să facem și workshopuri care au fost la fel, destul de „challenging” și interesante.
Gia Țidorescu: A fost super interesant să facem și aceste workshop-uri. Am angajat două comunități pe care trebuie să zic că nu le am văzut super prezente în expozițiile din București până acum, printre care studenții de la Universitatea CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii) și studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Am văzut că participanții la acest workshop au fost foarte engaged în conversația cu artiștii și au avut foarte multe curiozități legate de temele dezvoltate în cadrul workshop-urilor. Mi se pare că, prin aceste workshopuri, studenții discută între ei și afli mai mult despre practica artistului, și despre spațiul galeriei, despre asociație și despre proiectele de acest tip. De la un eveniment de mediere la altul comunitatea și publicul pot să crească.
Andrei Breahnă: În artele vizuale tindem să fim totuși foarte specializați. Noi, cei care lucrăm în domeniul cultural, vedem o interacțiune destul de slabă în general între artiști vizuali și alte specializări, cum ar fi muzicieni, spre exemplu. Cred că am contribuit prin această desțelenire a activităților noastre, care sunt, de altfel, ca niște silozuri. Aș vrea să continuăm cu ultima etapă a proiectului în care tu ai fost direct implicată – arta în spațiul public. Această etapă a fost un salt în necunoscut pentru noi toți. Cum ți s a părut derularea acestei etape? Tu ai fost extrem de implicată inclusiv în partea de autorizație, ai lucrat în mod direct cu artiștii. Cum ți s-a părut întregul proces?
Gia Țidorescu: Trebuie să recunosc că toată activitatea mea de până acum nu m-a pregătit deloc pentru partea aceasta a proiectului sau pentru dezvoltarea unor proiecte de artă în spațiul public. Așa că a fost într-adevăr un salt în necunoscut. Știam practica tuturor artiștilor implicați în proiect, știam deja proiectele și ideile pe care le au pentru dezvoltarea unor lucrări de artă în spațiul public. Ce nu am știut a fost cum poți să angajezi publicul în aceste lucrări, cum pot să fie aceste lucrări durabile și să fie menționate, chiar și după finalizarea proiectului și cum se realizează din punct de vedere juridic aceste proiecte. Pentru fiecare lucrare demersul a fost diferit, fie că a trebuit să lucrăm mai mult la angajarea publicului în zona în care s-a petrecut proiectul, fie că am lucrat la partea logistică sau efectiv de implementare și de obținere a autorizațiilor publice.
Andrei Breahnă: Eu aș vrea, în primul rând, să îi salut pe cei șapte artiști care au participat în această ultimă etapă a proiectului și care ne au propus proiecte extrem de ambițioase, uneori chiar proiecte de grup. Contribuția lor în acest context, în care noi nu ne am uitat programatic la artiști care să fie specializați, dacă putem spune așa, pe zona aceasta este cu atât mai lăudabilă. Intenția noastră a fost să flexibilizăm cadrul de prezentare al proiectelor, tocmai pentru că erau în contextul unui program de mentorat. Adică nu suntem într-un context al unei bienale sau într-un context mai formal. Și în sensul acesta, chiar i- am încurajat pe artiști să experimenteze.
Cum te ajută pe tine, în calitate de curator, experiența de la accelerator? Pentru că ai făcut ceva extrem de lăudabil și un salt în necunoscut. Te-ai mutat în București, ai intrat în echipa noastră, ești implicată în mai multe proiecte. Cum a fost pentru tine acest „roller-coaster ride”?
Gia Țidorescu: A fost un proiect super interesant pentru mine, în primul rând pentru că am lucrat într-o echipă de proiect super bine închegată și într-un proiect de super lungă durată. Am avut ocazia să lucrez cu 10 artiști emergenți pe care-i admir și îi respect și le admir practica deja de multă vreme. În același timp, am reușit să urmăresc practica și modul de desfășurare al unui proiect de lungă durată, împreună cu Tevz, care este un curator pe care îl admir. În același timp, aș vrea să menționez faptul că etapa de artă în spațiul public mi-a fost de super mult ajutor pentru că nu aveam experiență în zona aceasta și am reușit să observ lacune pe care le avem în arta contemporană din România și niște lucruri pe care aș vrea să mă axez poate pe viitor, să văd cum pot fi dezvoltate mai bine. Adică, eu cred că este nevoie să fie finanțate mai multe proiecte în zona aceasta și cred că este nevoie de un knowledge mai mare asupra a ceea ce înseamnă arta în spațiul public, în afara țării noastre, unde poate este mai bine dezvoltată.
Adică am dat, mai devreme, în scrierea de proiecte și exemple foarte apropiate de noi, precum Bulgaria, unde arta în spațiul public este foarte bine dezvoltată și în capitală. Cred că lucru este posibil și aici și aș vrea să se urmăresc această direcție. Deci asta m-a ajutat super mult să-mi și găsesc o nișă pe care să vreau să o dezvolt în continuare.
Andrei Breahnă: E foarte important să avem un cadru de finanțare adecvat, pentru că un proiect de artă în spațiu public e mult mai complex prin natura lui. Nu este doar un obiect poziționat într-un spațiu, ci, de cele mai multe ori, este rezultatul unei cercetări care durează mai multe luni, uneori chiar ani. Este, deci, foarte mult despre a interacționa cu publicul. Mai ales aici nu poți ignora componenta de mediere, pentru că, într-o scenă ca a noastră, miza de a dezvolta publicul este cât se poate de importantă.
Dincolo de acest proiect, noi acum suntem deja în implementare cu două noi proiecte Accelerator. Ai menționat un lucru foarte important, și anume durata acestui proiect. Principalul beneficiu al acestui proiect a fost faptul că, derulându-se timp de doi ani, am putut să dezvoltăm o viziune și am putut să avem o gândire critică care s-a putut așeza pe termenul celor 24 de luni. Asta ne-a oferit o bază pentru următoarele două acceleratoare Accelerator Brașov și Accelerator Câmpulung. Ești implicată în ambele proiecte, de data aceasta mult mai profund. Ești implicată în calitate de mentor și ai ocazia să împărtășești expertiza ta pe zona de curatoriat, dar ești implicată și în proiecte, în toată complexitatea lor. Cum ai văzut această dezvoltare imediatp a Acceleratorului?
Gia Țidorescu: Vreau să încep prin a spune că mi se pare foarte interesant faptul că acest proiect poate să se continue în mai multe orașe și să ia mai multe forme. Și e super bine că pot să implice tot mai mulți artiști. Zona de mentorat continuă și cred că este super importantă. Sunt subiecte care nu sunt neapărat abordate în universitățile de profil din țară. Pentru Accelerator Brașov, deja suntem în perioada de producție de lucrări și urmează în data de 10 noiembrie să deschidem expoziția de grup de la Muzeul de Artă din Brașov. Mi se pare că artiștii au fost foarte engaged deja din prima parte, din partea de mentorat. Mi se pare că toți au avut pregătite curiozitățile lor de dinainte și au putut să discute cu mentorii despre toate subiectele din laboratoare. Și acum urmează să avem câteva discuții despre practica lor mai „in deapth” și să vedem cum le putem aduce împreună pe toate în expoziția pe care pe care o vom deschide.
Andrei Breahnă: Cred că un avantaj foarte mare al Acceleratorului din Brașov este că expoziția se va derula într-un muzeu, Muzeul de artă din Brașov, care e o instituție publică de prestigiu în România, ceea ce oferă o platformă în plus pentru artiștii care sunt implicați în proiect, pentru că este deja o ancoră instituțională și o continuitate pentru mulți dintre ei. Legat de Câmpulung, în momentul în care înregistrăm, ne aflăm în etapa premergătoare a proiectului. Anul viitor intenționăm să facem, așa cum am avut și la Brașov, un workshop de informare în care ne propunem să creăm un prim contact cu comunitățile din oraș. Cum crezi că se va desfășura acest proiect care totuși, într-un cadru diferit de un oraș mai mare ca Brașovul?
Gia Țidorescu: Cred că toate etapele Acceleratorului Câmpulung vor fi realmente diferite de celelalte ediții ale proiectului. Cred că va fi interesant și să organizăm comunitatea să ia parte la workshopurile pe care le vom desfășura, să vedem ce artiști sunt interesați să caute împreună cu noi, poate, un context în care Câmpulung este un loc interesant de a expune și de a dezvolta proiecte. În același timp, dorim și să găsim o locație și oameni cu deschidere către acest gen de proiecte și de inițiative, pentru că orașul și oamenii din el sunt deschiși către acest gen de lucruri, doar că este nevoie de cineva care să dea startul și să arate faptul că este posibil sau viabil să se să se întâmple acest gen de lucruri.
Andrei Breahnă: Aș completa cu un aspect, și anume că noi numim aceste acceleratoare Acceleratorul Brașov, Accelerator Câmpulung. Unul dintre aspectele cele mai importante a fost că da, noi avem în vedere anumite locații în care se desfășoară aceste proiect, dar, în același timp ne propunem să creăm dialoguri și, în acest sens, am avut aplicanți la nivel național, atât la Brașov, cât și la Câmpulung. Deci, invitația este una de a deschide orizonturi și de a crea canale de comunicare între comunități artistice care altfel poate nici măcar nu se întâlnesc. Aproape final, aș avea o întrebare puțin mai generală apropo de peisajul artei contemporane din România.
Noi, în România, tot timpul spunem că suntem într -o țară cu foarte mult potențial în toate domeniile. În același timp, totuși, constatăm că, deși scena de artă din România este mai degrabă dinamică decât statică și se întâmplă multe lucruri, inclusiv pe zona asta independentă, galerii de artă, evenimente mari, există și foarte multe limitări. Ce lipsește astăzi în sistemul de artă pentru a accelera cumva această dezvoltare, pentru a ieși din zona aceasta, de precaritate, să spunem, de permanent proiect pentru a crea o nouă dimensiune?
Gia Țidorescu: Mi se pare că unul dintre lucrurile pe care le-am întâlnit cel mai mult până acum, în perioada mea de activitate, este un public care își dorește să înțeleagă, dar, cumva dă de destul de multă lume reticentă să explice niște lucruri, care devin apoi elitiste iar artă contemporană ajunge să fie într-o bulă; fix aceeași oameni ajung să meargă la toate evenimentele, fie din același oraș, fie din toată țara, fără să deschidem de fapt artă contemporană către publicul larg. Foarte multe lucrări, foarte multe proiecte sunt dezvoltate cu gândul la acțiuni, la elemente, la orașe cu care poate să relaționeze absolut oricine. Nu este o chestie strictă, nu îți trebuie o pregătire specializată pentru zona asta și cred că medierea sau componenta prin care să facem publicul să înțeleagă faptul că arta contemporană nu este o chestie doar pentru 10% din populație – lipsește cel mai mult. Să deschidem realmente arta contemporană către public. Foarte multe proiecte spun că fac lucrul acesta și într-adevăr, există foarte multe programe de mediere, doar că este nevoie ca și în activitățile noastre de zi cu zi sau când ieșim la o cafea, sau când ne întâlnim cu oameni care nu sunt în același domeniu ca noi să nu ne comportăm ca și cum ce știm noi trebuie să rămână între noi, ci trebuie să deschidem și să explicăm totul tuturor ca și cum este un lucru pe care vrem să îl împărtășim cu toată lumea.
Andrei Breahnă: Și dacă facem asta cât de puțin și apoi din ce în ce mai mult poate chiar se generează efectul ăsta de a accelerator, de înțelegere mai mare și aș spune, chiar de detensionare, pentru că oamenii se simt în mod genuin intimidați de arta contemporană.
Gia, îți mulțumesc foarte mult pentru contribuția ta în acest proiect, pentru prezența ta extrem de pozitivă, pentru energia ta foarte specială și cred că deja avem motive să fim optimiști. Avem două proiecte care ne vor ține ocupați cel puțin nouă luni de acum înainte. Deja ne gândim la proiecte noi și vom avea ocazia în mod sigur să le discutăm pe viitor, poate tot în acest podcast.