Ascultați podcastul aici.
Ana-Ilinca Macri: Bine ați revenit la Podcastul Accelerator Today, unde, de-a lungul ultimilor doi ani, am avut la microfon categorii variate de invitați, de la artiști emergenți, curatori, persoane pasionate de artă, oameni de business chiar, cu care am abordat mai multe fațete ale artei contemporane. Prin podcast, ne-am propus să generăm un dialog deschis despre arta contemporană. Acum inversăm rolurile din nou, iar invitatul acestui podcast este Andrei Breahnă, managerul proiectului Accelerator. Împreună vom face o incursiune în drumul Accelerator-ului și vom trage împreună concluziile, uitându-ne spre următorii pași din activitatea Asociației Culturale Eastwards Prospectus. Bine ai venit, Andrei!
Ne întâlnim acum la sfârșitul programului Accelerator și te rog să mi spui trei gânduri spontane despre program acum final.
Andrei Breahnă: E sigur cel mai ambițios proiect pe care l-am făcut până acum, primul proiect de anvergură. Nu am știut în ce ne intrăm, pentru că a fost un efort foarte mare, în primul rând din punct de vedere organizatoric și ne a ajutat foarte mult să ne profesionalizăm ca organizație. Beneficiul principal pentru noi, pentru asociație, a fost că am avut ocazia să creăm o echipă stabilă timp de doi ani, o echipă care continuă și la următoarele proiecte. Și am învățat ce înseamnă să avem mai mulți oameni în echipă, să putem avea mai multe resurse, să generăm noi idei, noi proiecte. Este un proiect care mi-a dat foarte multe satisfacții pentru că are legătură cu ADN-ul asociației. Din 2015, de când am deschis asociația, am fost implicați în tot ceea ce înseamnă educație, mai mult pe partea de mediere culturală. Acest proiect a fost rezultatul unei nevoi pe care am sesizat-o din activitatea galeriei, și anume acest decalaj între artiștii locali și artiști internaționali și am simțit nevoia să contribuim la profesionalizarea artiștilor din România.
Asta a fost principalul aspect pentru care noi am luat locul întâi în sesiunea la care am participat când am aplicat pentru finanțare, pentru că, într-un mod genuin, proiectul răspunde unei nevoi extrem de reale și urgente. Cred că dacă nevoia este adresată în mod sistematic și noi deja facem într-o oarecare măsură acest lucru, prin cele câteva proiecte la care lucrăm acum, va genera efecte pe termen poate chiar scurt, dacă nu în mod sigur mediu și lung, prin apariția unor noi organizații, într-o viziune mult mai clară asupra valorii muncii artiștilor, printr-o mediere mult mai bună și poate relaxată a proiectelor culturale și așa mai departe.
Ana-Ilinca Macri: Îți propun să ne uităm la impactul programului, raportându-ne la fiecare etapă. La început am avut mentoratul, apoi expoziția de grup și arta în spațiul public. Cum crezi că a creat impact întregul proiect?
Andrei Breahnă: Proiectul a fost, în același timp, și un experiment în termeni de impact, pentru că acești piloni au fost cumva atât separați, cât și expresia unei continuități între activități. Mentoratul a fost o foarte mare oportunitate să mergem în Islanda, să aducem mentori internaționali și cred că acest lucru ne-a dat foarte mare credibilitate. Expoziția a fost partea mai clasică a activității, fiindcă noi facem expoziții de aproape 10 ani . Eu cred că aspectele legate de mediere și de dezvoltarea unor noi categorii de public au fost extrem de prezente. Cred că a fost chiar challenging pentru toți membrii echipei să susțină un număr atât de ridicat de evenimente, atât din perspectiva aducerii vizitatorilor la aceste evenimente, cât și din perspectiva medierii culturale, unde pot spune că s-a văzut foarte mult ceea ce ai făcut tu în termeni de impact și vizibilitate.
Și aș vrea să notez aici un lucru de care eu am fost foarte mândru, și anume conferința și screeningul cu Ragnar Kjartansson, care pentru mine a fost, inclusiv la nivel emoțional, un moment de cotitură, pentru că eram foarte aproape de locul unde mi-am început activitatea de semi-galerist într-un showroom de mobilă de pe strada Franceză, tot în Centrul Vechi, chiar la câteva sute de metri de ARCUB. Și nu mi-aș fi închipuit că, după 10 ani, aș fi putut avea un invitat ca Ragnar Kjartansson. Deci, probabil că dacă faci lucrurile într-un anumit fel profesionist, dacă ești transparent, dacă operezi într-un cadru de etică profesională, poți să generezi astfel de evenimente. Și pe cât de improbabil părea la începutul aventurii noastre, iată că acum e o realitate.
Ana-Ilinca Macri: Am ascultat podcastul anterior cu Marius și vorbeați despre ecosisteme Aș vrea să te întreb, apropo de actorii ecosistemului artei contemporane, cum au primit artiștii Acceleratorul și cum a primit publicul programul Accelerator?
Andrei Breahnă: Am avut un număr foarte mare de aplicații, peste 60 de candidaturi pentru aceste 10 locuri. Acesta a fost un prim jalon pe care l-am depășit și procesul de selecție a fost foarte interesant pentru că am avut mentori internaționali, am avut un reprezentant al galeriei i8, pe Thorlakur Einarsson, am avut-o pe reprezentanta Icelandic Art Center, care conduce imaginea culturii islandeze la nivel internațional, o țară foarte mică, dar care are o imagine absolut excelentă la nivel internațional. A fost foarte interesant pentru că procesul de selecție a implicat oameni dintr-un spațiu cultural total diferit și, în ciuda acestui aspect, am avut zone comune, deci cumva calitatea cercetării artistice a fost ușor de detectat, în ciuda diversității a background-ului fiecărui membru al juriului.
Cred că s-a văzut asta și în termeni de impact asupra publicului, deoarece calitatea expoziției, calitatea evenimentelor conexe au produs un efect cumulativ. Și aici se vede din nou avantajul unui proiect de doi ani – faptul că interacționăm cu câteva mii de oameni, atât offline, cât și online. Mentionez și faptul că ne-am axat foarte mult pe tururile ghidate în cadrul expoziției în care am adus proactiv comunități de oameni atât din domenii adiacente, prin workshopurile pe care le am făcut, cât și comunități cumva externe artei contemporane, care au intrat în mod direct cu o nouă generație de artiști. Toate lucrurile acestea au creat un întreg ecosistem în jurul proiectului care s-a văzut în rezultatele la care ne uităm acum.
Ana-Ilinca Macri: Cum s-a derulat colaborarea cu partenerii islandezi și ce ai învățat tu, cu ce ai rămas din această colaborare?
Andrei Breahnă: Relația cu galeria i8 a decurs foarte bine. Noi, nu am început această colaborare întâmplător. Aveam la galerie un artist cu care colaborăm, Ignacio Uriarte, care este reprezentat și de această galerie. Aș vrea să insist asupra faptului că acest parteneriat cu o galerie de anvergura, Galeria i8, care reprezintă artiști ca Ragnar Kjartansson, Olafur Eliasson și mulți alți artiști – Karin Sander de nivel foarte mare în plan internațional asta a reprezentat o ancoră foarte importantă în proiect. Am avut o serie de întâlniri extrem de utile și transparente în Islanda, în care ei ne au pus la dispoziție foarte multe informații legate de cum funcționează galeria, cum funcționează relația cu artiștii. Cred că au fost extrem de generoși, inclusiv cu artiștii din proiect, și aici mă refer la Thorlakur, care a venit în România de două ori pe parcursul proiectului și a fost și mentor. Realmente cred că aceasta a fost una dintre cheile de succes pentru proiect. Realitatea este că există în sistemul artei contemporane o ierarhie a galeriilor, a instituțiilor iar faptul că noi, în calitatea noastră asociație mică din România, am putut să accesăm, între ghilimele, un actor cultural de anvergură, a fost absolut decisiv pentru noi.
Ana-Ilinca Macri: Pentru că acum facem această analiză obiectivă, aș vrea să te întreb dacă pe parcursul derulării Acceleratorului a apărut vreun un element nou, surpriză, la care nu v-ați gândit când ați scris aplicația și dacă ar fi putut fi ceva îmbunătățit din conceptul original?
Andrei Breahnă: Eu cred că structural au apărut surprize și asta a fost dificultatea scrierii unui proiect cu doi trei ani înainte și implementarea lui după un interval atât de lung. Aș spune că principala provocare asta a fost – faptul că, inclusiv la nivel bugetar, legea nu permite actualizarea unor lucruri și, din nefericire, am trecut printr-un context hiper-inflaționist în care, de pildă, în România, salariul mediu a crescut cu +20% și acest lucru, din păcate, nu s-a reflectat în bugetul nostru și cred că ne-a limitat foarte mult din acțiunile pe care le-am putut face.
În ciuda acestui decalaj de timp între scrierea și implementarea proiectului, nu au fost surprize majore. Adică cred că principala provocare a fost mai degrabă ultima etapă, arta în spațiul public, care, ținea foarte mult de externalități – de aprobări, de interacțiunea cu instituții al căror control nu îl aveam sau nu aveam contact direct cu ele. De multe ori, noi, în domeniul artei sau poate chiar în domeniul cultural în general, tindem să ignorăm componenta de management și cât de important este ca aceasta să fie profesionalizată și să fie o parte integrantă din procesul de cercetare artistică. Și cred că acest lucru duce pe foarte multă lume într-o imposibilitate de a implementa proiecte. Acesta a fost principala activitate care ne-a scăpat cumva de sub control. Dar în final rezultatele sunt acolo. Sigur că ne-am asumat acest salt în necunoscut. Pentru mine a fost un „learning curve”, pentru că mi se pare în continuare că dimensiunea de artă în spațiu public este care are cel mai mult potențial, dar care are și mecanisme de activare mult mai complexe și care necesită într-adevăr o finanțare adecvată. Nu e suficient, probabil, să fie doar parte a unui proiect, probabil că ar trebui dezvoltate proiecte independente pe această zonă, chiar dezvoltate parteneriate cu primării sau instituții care sunt interesate să dezvolte astfel de proiecte pentru orașele respective eventual implicând comunități. Nu se poate disocia o lucrare de artă în spațiul public de spațiul sau de comunitatea pe care locuiește acel spațiu. Deci, cumva trebuie să răspundem în continuare la aceste întrebări.
Pe de altă parte, lucrările care pe care noi le am implementat în cadrul proiectului cred că au fost un exercițiu foarte bun, fără îndoială. Din punctul acesta de vedere, ne-am atins obiectivele, care au fost acelea de a de a produce efectiv lucrări și de a ne confrunta în mod direct cu publicul în mai multe orașe.
Ana-Ilinca Macri: Te rog să îmi spui câteva lucruri despre echipa proiectului Accelerator, le-am avut la microfon și pe Gia și pe Ruxandra. Și aș vrea să mi spui cum ai legat această echipă a proiectului?
Andrei Breahnă: Fără o echipă consistentă și fără perseverență un astfel de proiect nu cred că poate avea succes. Echipa este una extinsă, trebuie să spun și care depășește, să spunem, limitele administrative ale proiectului. În primul rând, aș vrea să o menționez pe Ioana Chira în acest proiect, care de fapt a pornit de la discuțiile pe care le aveam în timpul pandemiei la telefon, acasă, împreună cu Ioana. Ea mă challenge-uia pe structurile proiectului. Ioana este, de fapt, cea care a creat cu adevărat acest proiect. Și, prin aceste conversații, am reușit să facem ca proiectul să devină realitate. Dincolo de asta, Acceleratorul s-a fost bazat pe o coloană vertebrală a galeriei, a echipei galeriei. A plecat de la această nevoie de a răspunde printr-o componentă la dezvoltarea scenei de artă și a piaței de artă. Eu cred că trebuie să fim foarte curajoși în domeniul nostru și să gândim puțin dincolo de limitele și de zona noastră de confort.
Și ar fi foarte bine daca am reuși ă gândim interdisciplinar. Vedem foarte mult în alte țări, am văzut și în Islanda o abordare mult mai relaxată, chiar în contextul în care ei au o școală de artă conceptuală foarte puternică, există mulți artiști care au venit din America, din alte zone și chiar s-au stabilit acolo, artiști ca Dieter Roth, care au și trăit zeci de ani acolo. Ei și-au păstrat această flexibilitate și această relaxare și, în același timp, și-au dezvoltat o infrastructură instituțională foarte puternică. Cred că aici, revenind la echipă, este meritul echipei, atât a Ioanei, a echipei de management, a lui Tevz, și el a contribuit încă de dinainte cu un input foarte important în proiect și în a doua parte a proiectului a Giei, bineînțeles, a tuturor celor care au fost implicați.
Ana-Ilinca Macri: Mai am două întrebări: mai întâi aș vrea să te întreb cum ți s-a părut în acest an peisajul artei contemporane. Pare mai efervescent ca în alți ani –apropo și de relația cu audiențele, cu publicul. Cum ai văzut tu acest lucru?
Andrei Breahnă: Pentru noi, poate că am fost puțin și într-o bulă, este un an al schimbărilor, un an foarte intens. Cred că, în general, în scena de artă din România s-a dezvoltat foarte mult, „s-a dezvoltat” este un termen destul de relativ, pentru că intră în ecuație și chestiunea sustenabilității și a continuității. După aproape 10 ani de activitate în domeniul acesta, sigur că vezi foarte multe lucruri care apar și dispar și sunt mai degrabă într-o zonă a oportunismului decât într-o zonă a construcției. În zona de galerii de artă, avem un număr de galerii destul de important, dacă e să ne uităm în jurul nostru, în celelalte țări care au o activitate continuă. Poate că ne lipsește o infrastructură instituțională, prezența mai multor muzee care să aibă o structură adecvată, inclusiv de finanțare pentru proiecte ambițioase.
Nu aș vrea să situez acest subiect nici într-un cadru extrem de optimist, dar nici într-un cadru pesimist, ci aș vrea să insist asupra faptului că sustenabilitatea și continuitatea sunt importante, dincolo de deschiderea unor noi spații, pentru că spații se deschid în permanență, dar nu ar trebui doar să se deschidă și să rămână așa la un anumit nivel, ci să se dezvolte.
Ana-Ilinca Macri: Și o ultimă întrebare. Deja suntem în curs de implementare a altor două proiecte Accelerator? Ai vorbit cu Gia despre el. Aș vrea să te întreb care sunt planurile pentru Asociația Culturală Eastwards Prospectus și în relație cu galeria Gaep? Ce pregătiți pentru anul viitor?
Andrei Breahnă: Avantajul proiectului Accelerator care mie mi s-a părut unul substanțial și chiar am avut o revelație în timpul implementării proiectului este chestiunea scalabilitate. Proiectele care sunt implementate în general în România prin finanțări de tip AFCN, prin natura lor, au un început și un sfârșit și nu sunt neapărat scalabile. Folosesc termenul acesta din business, care este important. Scalabilitatea este tot o chestiune a sustenabilității, pentru că momentul în care tu trebuie să recreezi de la zero ceva în fiecare an, da, poate că e greu să ai același nivel de calitate. Marele avantaj al acestui proiect este că, tocmai pentru că a pornit de la o nevoie extrem de concretă, am văzut că el este scalabil. Este scalabil în primul rând pentru că se poate extinde în mai multe orașe și asta facem atât cu Brașovul, cât și cu Câmpulungul. Este scalabil pentru că poate să se ducă în multe direcții și sperăm să putem face, de pildă, un Accelerator specializat pe artă în spațiul public, poate pe artă digitală. Proiectul poate fi derivat pe mai multe branșe ale artei. Chiar domeniul artei contemporane, deși este o nișă, operează pe mai multe sub-nișe, iar artiști tind să fie mai degrabă specializați decât generaliști prin natura practicilor lor.
Aș vrea să mai spun un lucru – la proiectul Accelerator în Brașov am avut 88 de candidaturi pentru 10 locuri, deci am avut practic mai multe candidaturi pentru același număr de locuri, în condițiile în care nu am avut o strategie de comunicare atât de agresivă pentru că nu am avut nici bugetele adaptate ca în Acceleratorul mare. Și totuși am avut mai multe candidaturi. Acesta este un alt avantaj imediat pe care noi îl avem și care decurge, în opinia mea, din continuitatea acestui proiect și din faptul că a tot acumulat vizibilitate. Dincolo de aceste două proiecte care vor merge cam până la jumătatea anului viitor, asociația va continua parteneriatul cu galeria, cu artiștii galeriei. Avem în pregătire și alt proiect acum, despre care nu aș vrea să vorbesc, pentru că este destul de devreme. Voi povesti despre el la lansare, pentru că ne va duce într-o nouă etapă. Este un proiect care se situează tot într-o zonă în care vrem să scoatem arta dintr-un context, să spunem pur cultural, și să îl ducem către noi categorii de audiențe.
Ana-Ilinca Macri: Așteptăm cu nerăbdare veștile proiectului pe care îl pregătiți. Mulțumesc frumos, Andrei! Mulțumim, dragi ascultători! Podcastul Accelerator Today nu se termină odată cu acest episod și cu proiectul Accelerator. Mentorat și producție pentru artiști emergenți, ci va continua și este practic o parte vibrantă a activității Asociației Culturale Eastwards Prospectus și a galeriei Gaep.