Artista Maria Mandea a fost invitata lui Andrei Breahnă într-un nou episod al podcastului Accelerator Today. Toate episoadele podcastului sunt disponibile pe aici.
Noi am avut dezbateri intense în cadrul programului pentru că am încercat să înțeleg natura practicii tale și cum anume o putem integra în zona de arte vizuale. Cum crezi că o practică poate fi inclusă cu succes în tipul acesta de ecosistem?
Cred că, în momentul acesta, nu mai discutăm de bariere foarte clare între arte vizuale, arte performative, arte audio. Cred că mediile încep să curgă unele în altele. Spațiul artistic, de fapt, devine mult mai fluid și între medii artistice, între artiști diferiți care folosesc din mediile altora și, pe de altă parte, și în ceea ce privește relația cu publicul și relația dintre artiștii profesioniști și artiștii neprofesioniști. Mi se pare că e o zonă care se dezvoltă mult mai mult în momentul acesta și cele două nu mai au o delimitare foarte clară. Pe de o parte pentru că artiștii aleg să folosească medii diferite față de cele în care au fost învățați să se exprime și atunci câștigă o inocență față de propria exprimare artistică și, pe de altă parte, pentru că din zona cealaltă există foarte multe informații, există cumva posibilitatea de a practica artă, chiar dacă nu ești un artist profesionist și mi se pare că lucrul acesta este foarte important.
Pe de altă parte, ce înseamnă să fii artist? Să vedem ce înseamnă arta și dacă privim arta ca o activitate, de fapt, arta vine din joc. Noi toți ne jucăm, adică jocul e o activitate, arta e o activitate și aici cred că se leagă foarte bine cele două. Acesta a fost parcursul meu și cred că acesta este un parcurs dinspre joc spre artă, care poate să atingă foarte mulți oameni, chiar dacă ei devin sau nu artiști profesioniști. Poate că ar putea fi un contabil mult mai bun pentru că s-a jucat și pentru că a practicat artă în timpul copilăriei. Și asta nu devalorizează nici munca de contabil, nici munca de artist, ci tocmai cele două se completează.
În parcursul meu și, probabil, în parcursul multora, am descoperit o zonă de complexitate a zonei artistice, prin expunere la artă, prin vizitarea de expoziții, spectacole. Mi se pare că, de fiecare dată, se câștigă niveluri de înțelegere, din faptul că vezi o altă perspectivă artistică, ce ține, în principal, de arta contemporană. Mi se pare că poate să confere o formă de înțelegere nouă atât asupra mediului artistic, cât și complexitate înțelegerii societății în care ne găsim.
Dacă am avea mai multe oportunități de a interacționa cu arta, am avea mai mulți colecționari sau am avea un public mult mai activ?
Nu cred soluția trebuie să vină din a aștepta să vină artiști din afară să ne arate cum se face artă. Cred că, dacă nu există o sferă artistică suficient de dezvoltată, trebuie să o dezvoltăm. Cred că cel mai important pas spre a avea o zonă artistică dezvoltată este acela de a practica artă. Mi se pare că importantă e arta ca activitate, arta, ca acțiune, ca mod de înțelegere.
Cum vezi tu ce se întâmplă în România în contextul acesta?
Eu sunt mereu optimistă. Sper că în viitor vor exista mai multe inițiative și cred că în zona în care mă găsesc există. Există tipul acesta de inițiative, poate că timide, dar pe de altă parte, cred că fiecare nouă generație încearcă să aducă în zona aceasta propria viziune asupra lucrurilor. Și de fapt, asta este o construcție care se întâmplă în timp.
Cum vezi programul Accelerator? Deja avem planuri să-l extindem pe diverse zone și ne gândim la îmbunătățirea lui.
Proiectul a reprezentat o formă de inserție profesională foarte bună pentru tinerii artiști, pentru că ai contact cu artiști din altă zonă estetică față de tine și, pe de altă parte, cu oameni din zona artelor, dar care sunt pe alte domenii cu alte perspective. Mi se pare foarte valoros să vezi cum funcționează din toate unghiurile, găsirea unui concept, estetica, dezvoltarea unui discurs artistic și nu doar asta ci și cum ajung aceste lucruri la public.
Aș vrea să revenim la expoziție și să facem un tur vizual al lucrării. Lucrarea ta este participativă și o olfactivă, iar vizitatorii care vin la subsolul galeriei simt imediat schimbarea de miros. Tind să cred că va fi o lucrare permanentă în contextul subsolului, cel puțin câteva luni bune se va simți prezența ei.
Lucrarea pornește de la situația foarte actuală a parcului IOR, din care o parte a fost retrocedată și acum este proprietate privată. Se pare că nu o să mai fie parc, ceea ce pe mine m-a revoltat. Am pornit în direcția de a crea o lucrare care e dulce și care se autodistruge – pe de altă parte – în care publicul e pus în situația de a discuta ce înseamnă proprietatea privată. Lucrarea abordează ceea ce se întâmplă în momentul acesta în București în ceea ce privește spațiul public. Lucrarea e o machetă a părții de parc și fiecare vizitator primește la intrarea în expoziție o acadea pe care poate să aleagă să o mănânce sau să o înfigă în lucrare. Lucrarea este macheta spațiului respectiv pe care este scris textul proprietate privată și glazurat, astfel încât în momentul în care înfigi o bomboană, de fapt poți să spargi înscrisul respectiv.
Oamenii, participanții sunt parte din lucrare, sunt parte din distrugerea ei, dar și din construcția unei atitudini comune. Deci, până la urmă, cei care aleg să planteze copacii au o atitudine comună, chiar dacă cineva a venit acum, altcineva a venit cu două luni în urmă și cineva va veni peste o lună.
Dialogul pe larg dintre Maria Mandea și Andrei Breahnă este disponibil aici.