Diana Drăghici

Diana Drăghici (n. 1986, Deva, România) este doctorandă a Universității Naționale de Arte București. Ea cercetează rolul negativului fotografic în arta contemporană și este preocupată de teme precum sănătatea mintală, relația cu sinele și cu celălalt, trecerea timpului, memoria, percepția în raport cu perspectiva. În proiectele sale, Diana lucrează cu fotografia analog, tehnici experimentale de imprimare, desen, colaj sau instalații audio/video, pe care le îmbină în diferite tipuri de tehnici mixte pentru a investiga temele de interes.

O poți urmări pe Diana pe Instagram: https://www.instagram.com/_dianadraghici/

Când ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?

Relația mea cu arta se simte deopotrivă arhaică și de o prospețime încântătoare, înnoită permanent cu noi valențe.

Mi-am început practica artistică puțin înainte să împlinesc 30 de ani, cu toate că impulsul creator mi-a fost alături încă din copilărie. Cred însă că au fost necesare toate experiențele acumulate de-a lungul timpului, de la specializări în științe exacte, până la cariera în domenii diametral opuse artei, ca să înțeleg de fapt cât de valoroase sunt pentru mine atât propria creație, cât și raportarea la artă în general.

În ea am descoperit un sens profund, unul care se află în strânsă legătură cu demersuri de cunoaștere/autocunoaștere și modelare. Mă fascinează complexitatea cu care se îmbină studiul, simțirile, cunoașterea rațională și necunoașterea, în experiențe viscerale. Dincolo de arta-obiect, mă interesează în mod deosebit procesul plurivalent, care dezvăluie descoperirea în sine și facilitează o micro-sculptură socială, a privitorului, a comunității.

Descrie-te pe scurt: ce îți place, ce te emoționează, ce te revoltă?

Îmi place să mă joc. Îmi plac oamenii alături de care pot râde cu poftă și alături de care pot construi cu sens. Ador să merg pe jos, să descopăr locuri noi sau să mă pierd cu orele în arhive intime, în albume fotografice rare. Mă încarcă natura și simplitatea unei respirații profunde.

Mă emoționează culoarea, muzica și mișcarea liberă. Prețuiesc oamenii care ajută, oamenii care devin inspirație și cei care vindecă.

Mă revoltă faptul că încă există războaie. Dar și birocrație inutilă, care îngreunează demersuri sociale atât de necesare.

Descrie-ne viziunea ta artistică: surse de inspirație, metode, mesaje pe care vrei să le transmiți publicului.

Sunt interesată de construcția unor lucrări care facilitează noi perspective, care mă ajută atât pe mine cât și pe privitor să înțelegem ceva nou în raport cu temele abordate.

Îmi place să unesc creația rațională cu modalități emoționale de a transmite aspecte încă nedescoperite sau neînțelese. Cred că o astfel de abordare poate aduce o cunoaștere mai complexă a peisajului interior și se transformă într-o explorare proprie fiecărei persoane care interacționează cu proiectele mele.

În practica artistică, utilizez tehnici fotografice analog alături de imprimare experimentală, desen și instalații audio/video, în varii procese de lucru, ce funcționează, totodată, ca metafore ale unor procese psihologice. Clădesc, astfel, peisaje interioare din stratificări, desen investigativ, accidente și juxtapuneri, pentru a ridica un ansamblu de întrebări la adresa sănătății mintale. Cercetez modul în care ne percepem, ne construim identitatea și ne conectăm în relații interumane astăzi, în special în contextul fenomenului de însingurare sau alienare socială.

Jocul dintre claritate și confuzie vizuală regăsit în lucrările mele vizează simultan un efort de înțelegere a imaginii nou create și o acceptare a ceea ce nu poate fi descifrat, ci doar experimentat. Invoc deseori dualitatea folosindu-mă de un sistem binar bazat pe poli opuși precum negativ/pozitiv, lumină/întuneric, concav/convex. Chestionez în acest fel contradicțiile pe care le conținem în relația cu sinele propriu, în relațiile cu cei din jur, și încerc să descopăr noi moduri în care le putem privi și onora.

Cine te-a influențat în drumul de până acum și prin ce?

Fie că mă gândesc la artiști pe care i-am cunoscut personal sau nu, la profesori care mi-au marcat gândirea, cărți pe care le-am citit, oameni care m-au ghidat, muzee, galerii ori proiecte pe care le-am găsit în momentul potrivit, simt că am norocul să definesc părți importante din mine pe măsură ce înaintez pe drumul acesta. Asemeni unui colaj viu extras în spațiu și timp dintr-o impresionantă pânză colectivă.

Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult și ce înseamnă pentru tine?

M-am surprins tot mai des privind ansamblul lucrărilor și proiectelor mele, demersul artistic personal ca tot unitar care vorbește despre ce are însemnătate pentru mine. Aici găsesc atât certitudini, interese evidente, clarități, cât și fervența lui “a nu ști încă” sau un laitmotiv omis de mintea conștientă, un indiciu despre părți ale mele care există încă neînțelese. Tot aici se pot naște continuări, noi întrebări sau orizonturi.

Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?

Am avut parte de multe momente de bucurie încă de la începuturile acestui drum. Mă entuziasmează fiecare expoziție, bursă, selecție sau colaborare în care mă implic. Mă hrănesc din plin multe momente trăite în intimitatea atelierului sau în gândurile și proiectele pe care tocmai le-am schițat în eter. Cred însă că un moment pivotant a avut loc când, în urma unui amalgam de succese și insuccese atât de necesare, munca mea și-a regasit cea mai importantă busolă în mine. A fost eliberator și m-a bucurat profund această maturizare artistică.

Ce aștepți de la programul Accelerator Câmpulung?

Am urmărit edițiile anterioare și am avut ocazia să citesc despre programul propus. Este un format pe care îl consider valoros pentru ecosistemul artei contemporane românești si din care ma bucur sa fac parte.

Nu am creionat niște așteptări specifice, ci mai degrabă pornesc de la curiozitate și dialog deschis cu artiștii selectați și cu mentorii programului. De asemenea, mă încântă dimensiunea colaborativă a proiectului, alături de propunerea site-specific în Câmpulung.

Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?

În ultimii ani mi-am hrănit inspirația constituind suite de artiști, proiecte, filosofi, mantre, filme, poezie, studii, imagini microscopice și orice altceva îmi trezea interesul sau prefigura temele mele predilecte. Dintre cele ce nu se consumă, ci rămân cardinale, se numără nume precum Joseph Beuys, Tacita Dean, Bruno Latour, Julie Mehretu, Jenny Saville, Anselm Kiefer, Barbara Kruger, Bertrand Russell, Agnes Varda, “Night Into Day” de Sarah Sze, Geta Brătescu.

Nu aș putea alege un singur nume sau un singur discurs, aș miza pe suite care se așează armonios pe anumite idei ale unei anumite perioade.

Ce planuri de viitor ai?

Una dintre cele mai mari provocări resimțite în ultimii ani este găsirea și păstrarea acelui ritm propriu, în care se împletesc liniștea și presiunea în cantitățile optime pentru mine. Așa că îmi propun să revin cât mai curând la un ritm consecvent, dar care să fie sustenabil pe termen lung.

De asemenea, îmi doresc să găsesc resursele necesare unor proiecte suspendate undeva între atelierul meu mental și caietul de schițe. Sunt interesată de contexte care pot da naștere unor colaborări interesante, în special unele de natură multidisciplinară.

În ceea ce privește planurile pe termen foarte lung, mi-aș dori să am privilegiul de a îmbătrâni făcând artă, să îmi păstrez mereu curiozitatea, natura experimentală și dorința de a învăța.

în cadrul expoziției Mapping the City from the Outside