Back to Where It All Began

În loc de o temă sau un subiect, conceptul expoziției este ancorat în specificul structural al programului, generator al unei dinamici aparte între cei implicați. Pe durata celor doi ani de desfășurare, Accelerator funcționează ca o platformă unde ideile, cunoștințele și experiențele profesionale sunt împărtășite și discutate. Pornind de la această realitate și de la dorința de a evita o expoziție „clasică” de grup, care ar tinde să ilustreze un anumit discurs curatorial, prezentarea de față eludează un meta-discurs și se concentrează, în schimb, pe producțiile noi ale celor zece participanți, ale căror poziții artistice investighează societatea în care trăim, prin mijloace diferite. Această abordare în sens contrar subliniază atât importanța preocupărilor conceptuale și formale ale artiștilor, cât și responsabilitatea galeriilor și a instituțiilor din domeniu de a îmbunătăți condițiile de producție. Astfel, Accelerator devine un exemplu de grup de oameni care, prin relații de colegialitate și prin acțiunile lor conjugate pentru atingerea unui obiectiv, creează structuri inovatoare în cadrul și dincolo de programul în sine.

În ceea ce privește contextul, mai este un aspect care trebuie luat în considerare. Programul a început în plină post-pandemie, un moment critic în calendarul galeriilor și al instituțiilor de artă. O perioadă de criză implică adesea absența unor mecanisme instituționale care să aibă un impact pozitiv, dar tot ea generează noi inițiative ce presupun o comunicare mai bună între oameni. O paralelă poate fi trasată cu textul The Institutionalization of Friendship, în care Viktor Misiano argumentează că prietenia este tipul de comunicare socială cel mai puțin instituțional și mai personalizat, bazat nu pe proceduri formalizate, ci pe ritmul pe care părțile îl descoperă ascultându-se una pe cealaltă.

Cu un asemenea deziderat relațional, cele zece poziții artistice sunt aduse împreună pentru a arăta că arta poate fi un mijloc de comunicare foarte relevant într-o perioadă de criză. În acord cu nota de imprevizibilitate pe care mediul artistic în sine o presupune, înțelesurile contrastante și relațiile formale dintre lucrări – fotografii, video, obiecte, picturi, instalații și desene – conturează expoziția ca o entitate multistratificată, compozită și ambiguă, care își chestionează propriul fundament. Dar există o zonă în care cele zece practici artistice se întâlnesc într-un mod profund, nu prin asemănările lor formale sau conceptuale și nu de dragul ilustrării unei teme. Este vorba despre agentivitatea lor în reflectarea relațiilor din societate. De aceea ideea expoziției nu se va opri când expoziția se va închide și programul se va finaliza. Ea va continua să existe și să evolueze ca o nouă formă acolo unde a pornit totul. În tenacitatea riguroasă a artiștilor.

Text de Tevž Logar, curator