Andrei Arion

Andrei Arion (născut în 1996) trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. A absolvit programul de licență al Facultății de Arte și Design din Timișoara, secția Foto-Video, dar în practica lui artistică predomină sculptura și instalația. În 2021 a expus la Galeria Jecza într-un summer show numit Light clarity avocado salad in the morning, iar în 2022 a făcut parte din expoziția At the edge of the world de la Fundația Art Encounters. 

„Sunt interesat de conexiunile dintre anumite evenimente și amintiri ale propriului trecut și perspectiva absurdă a unui alter ego aflat încă în perioada copilăriei. Lucrările mele sunt niște unelte imaginare care au un scop foarte precis, dar sunt realizate în așa fel încât să pună o grămadă de piedici atunci când vine vorba despre atingerea acelui scop.”

Îl puteți urmări pe profilul său de Instagram.

Q&A cu Andrei Arion

Când ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?

Arta e un mijloc prin care pot sa mă joc cu materialitate și idei. Nu aș numi-o pasiune, ci mai degrabă o parte integranta a felului în care mă desfășor. Am o nevoie de a produce obiecte pe care nu le-am mai întâlnit și de a mă juca cu ele. Încerc să am o abordare „hands-on” când vine vorba de producția lucrărilor mele, fapt care provine din educația de handyman oferită de tatăl meu.

Descrie-te pe scurt: ce îți place, ce te emoționează, ce te revoltă?

Oamenii îmi spun adesea că par neprietenos, ceea ce e un rezultat al faptului că sunt introvertit. Sunt o persoană destul de tăcută, nu prea știu să vorbesc cu oameni noi și rareori se întâmplă să îmi doresc o conversație cu cineva pe care nu cunosc. Mereu am gravitat înspre activități pentru care să nu am nevoie de alte persoane. În ultima vreme, mă relaxează sa mă uit la oameni care fac diorame.

Descrie-ne viziunea ta artistică: surse de inspirație, metode, mesaje pe care vrei să le transmiți publicului.

Foarte pe scurt, eu produc niște obiecte stranii pe baza cărora inventez povești complet ridicole și puerile.

Cine te-a influențat în drumul de până acum și prin ce?

Cred că am cules câte ceva de la unii prieteni artiști, dar nu aș spune că există o persoană care să mă fi modelat în mod categoric.

Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult și ce înseamnă pentru tine?

În momentul în care termin o lucrare și încep munca la ceva nou, interesul meu pentru ceva realizat în trecut scade drastic. Nu am lucrări favorite, nici făcute de mine, nici făcute de alții.

Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?

Mă bucur mult de fiecare dată când sunt invitat într-o expoziție sau ales pentru un open call.

Ce aștepți de la programul Accelerator? 

A fost drăguț că am cunoscut profesioniști din domeniu cu care am putut să discutam deschis.

Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?

Jonathan van Doornum e un artist din Olanda care mi se pare foarte tare. Pot să relaționez cu practica lui atât din punct de vedere vizual, cât și la nivel conceptual.

Ce planuri de viitor ai?

Pentru mine e important să fiu cat mai activ posibil pe scena artistică. Dacă reușesc să fac asta cred că restul lucrurilor se vor așeza bine de la sine.

Accelerator este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 și în cadrul Programului RO-CULTURA și implementat de către Asociația Culturală Eastwards Prospectus.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.