Ascultă episodul 3
„Arta a avut întotdeauna capacitatea de a reflecta societatea în oglindă” – astfel încheie Tevž Logar, curator independent, dialogul cu Andrei Breahnă, project managerul proiectului, în cadrul celui de-al treilea episod al podcastului „Accelerator Today”.
Colaborator al Gaep Gallery de mai mulți ani, interlocutorul a fost implicat în programul Accelerator nu doar ca mentor al laboratorului Curatorierea. Relația dintre artist și curator și în discuțiile individuale cu artiștii, ci chiar din momentul redactării aplicației pentru finanțare și al selecției celor 10 artiști emergenți.
Expertiza exhaustivă a lui Tevž Logar acoperă arii diverse din peisajul artei, nu doar din spectrul curatorial, el oferind consultanță inclusiv artiștilor emergenți în ceea ce privește traseul carierelor lor. Este editor, scriitor și colaborează cu varii galerii și instituții. Printre realizările sale, Tevž Logar colaborat, în calitate de consultant curatorial, la cea de-a 58-a ediție a Bienale de Artă de la Veneția cu Pavilionul Macedoniei de Nord, iar ca scriitor, cu Pavilionul statului Kosovo. Mai multe experiența sa aici.
Discuția dintre cei doi a abordat teme legate de strategiile țărilor din regiunea Europei de sud-est privind arta contemporană, cum se integrează artistul în ecosistemul de artă și rolul artiștilor în societate acum și în viitor.
Tevž Logar despre ecosistemul de artă: „Țările din Europa de Sud-Est au în spate o moștenire pe fondul căreia dimensiunea privată a ecosistemului de artă nu este atât de dezvoltată. Acest lucru diferă de la o țară la alta și se întâmplă din cauza faptului că, pentru a îmbunătăți un sistem, este nevoie ca fiecare verticală a sa să fie schimbată, îmbunătățită, chiar de la bază, de la primul nivel. Mai întâi trebuie să avem grijă de artiști, să definim oportunitățile la care ei au acces. Apoi urmează sistemul instituțional. Iar apoi, dacă există o lume paralelă – aceea a sectorului privat, trebuie identificate punctele de convergență unde toate aceste planuri se întâlnesc. Nu este imposibil ca acest lucru să se întâmple. Trebuie găsite acele puncte din toate verticalele, iar apoi acestea să fie conectate. De exemplu – dacă artiștii nu au asigurare medicală, atunci rețeaua de distribuție oferită de galerii nu ajută prea mult. Totul este despre cum toate aceste elemente sunt echilibrate.”
Artiștilor emergenți, curatorul le recomandă să cunoască îndeaproape sistemul de artă contemporană: „Pentru un artist emergent, lucrul cel mai important ar trebui să fie practica sa. Precizia și consistența formează o bază solidă pe care ei pot construi. De asemenea, nu prea funcționează faptul că cineva, la un moment dat, va găsi pur și simplu un artist care lucrează în studio. Indiferent de cursul carierelor lor, artiștii ar trebui să cunoască toate mecanismele pieței de artă. Dacă le vor cunoaște, atunci vor putea lua o decizie: ei pot fi interesați să intre în piață, să se implice într-o activitate non-profit, sau să urmeze o carieră instituțională. Există loc pentru toate aceste opțiuni.”
Tevž Logar despre viitor și artistul viitorului:
„În perspectiva ediției din acest an a documenta, mă aștept să apară noi paradigme în lumea artei. Va fi foarte interesant să urmărim nu doar ce fel de lucrări vor fi produse, ci și cum le va accepta și evalua sistemul. Dacă ne uităm în spate, nu va fi ușor pentru că lumea artei este relativ rigidă. Va urma și Bienala de la Veneția – a cărei structură este, de asemenea, conservatoare. De aceea spun că, în viitorul imediat, schimbarea de paradigmă va fi interesant de urmărit, pentru că va avea impact nu doar asupra galeriilor și programului instituțional, ci și asupra sectorului public și a politicilor aferente. Artiștii sunt reflexia mediului în care trăim. Nu trebuie să ne dezamăgim pentru că ei nu vor schimba lumea. Dar arta își va păstra tot timpul capacitatea de a reflecta societatea în oglindă, ceea ce este foarte important, pentru că are efecte asupra oamenilor, iar ei formează, de fapt, societatea.”
Aici puteți asculta întregul dialog cu Tevž Logar. Dacă ați ratat primele două episode, le puteți asculta aici (episodul 1 – cu Ana-Ilinca Macri și Andrei Breahnă) și aici (episodul 2 – cu Pavel Brăila și Andrei Breahnă). Scopul podcastului este să creeze acel context potrivit dialogurilor inspiraționale despre arta contemporană și să conecteze publicul cu artiști (atât cei din cadrul programului, cât și artiști invitați), curatori, manageri culturali și parteneri ai programului.