Dumitrița Răzlog folosește fotografia în relație cu alte medii (pictură, desen, intervenție cu plastelină) și compune din fragmente de realitate o reprezentare a lumii sale interioare. Transformă imagini recognoscibile pentru a include elemente ce vorbesc despre timp, memorie, intimitate, emoții generate de interacțiunea cu momentul și conținutul fotografiat. A studiat Arta Murală în București și a avut două burse în Italia unde și-a mutat accentul pe fotografie și a pus bazele limbajului vizual ce definește practica sa artistică.
Q&A cu Dumitrița Răzlog
Când ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?
În timpul pregătirii pentru facultate, din discuțiile despre artă pe care le-am avut cu Ioana Panaitescu, Tudor Marinescu și Smaranda Ciubotaru. Mi-am dat seama atunci că arta-i o formă de comunicare ce nu poate fi epuizată, ca o limbă ce are un infinit de cuvinte, și ideea asta m-a cucerit iremediabil.
Descrie-te pe scurt: ce te emoționează, ce te revoltă?
Mă emoționează cât de bine este construită lumea. Oriunde poți să găsești un punct de echilibru când ai nevoie. De la o plimbare ce îți pune gândurile în ordine, la un moment aleatoriu în care lumina-i atât de bună încât tot ce vezi devine poezie, inclusiv vasele pe care doar ce le-ai spălat sau nu.
Mă revoltă lucrurile și acțiunile ce aduc suferință inutilă vieții sub toate formele ei.
Descrie-ne viziunea ta artistică.
Adun constant fotografii cu ce și cine mă înconjoară. Prin ele deschid o falie pentru imaginație, punându-le în relație cu alte medii: pictură, desen, modelaj în plastilină. Folosesc distorsionarea realității fotografiate ca să includ elemente ce vorbesc despre lumea mea interioară, despre timp, memorie, intimitate.
Actul de a chestiona și fragmenta realitatea devine o tehnică de lucru ce mă leagă de felul în care simt că experimentăm cu toții viața de zi cu zi în epoca internetului și a deepfake-ului.
Cine te-a influențat în drumul de până acum și prin ce?
Experiențele și discuțiile cu cei/cele care mi-au lărgit gândurile și sufletul.
Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult și ce înseamnă pentru tine?
Cea care urmează, pentru că îmi place timpul în care munca e justificată de trecerea unei idei în materie.
Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?
Cred că-i și cel care m-a speriat, când mi-am dat seama că asta este ceea ce voi face. Bucuria a devenit un drum căruia îi mai spunem carieră.
Ce aștepți de la programul Accelerator?
Cele mai bune experiențe le-am avut când nu m-am așteptat la nimic și am stat într-o deschidere către posibilități. E dificil acum să mențin starea asta pentru ca sunt entuziasmată de program și de viitoarele discuții cu mentorii și ceilalți artiști.
Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?
Îmi place să mă uit la interviuri cu artiști din toate timpurile și locurile. De cele mai multe ori primesc întrebări pe care le-aș pune și eu, ceea ce creează sentimentul unui dialog. Ultimul pe care l-am văzut a fost cu Duchamp, înconjurat de lucrările sale despre care vorbea cu multă candoare și onestitate în cele mai simple cuvinte. A fost plăcut să îl văd din perspectiva asta pe omul care a pus bazele paradigmei prin care privim toți arta azi.
Ce planuri de viitor ai?
Prin anul întâi de facultate mi-a zis un prieten cu mulți ani de activitate în spate să experimentez cu tot ceea ce îmi pică sub mâna căci sunt în cel mai potrivit moment să greșesc oricât. Cred că nu se aștepta să-mi fac din asta o metodă de lucru pe care simt ca o voi păstra o vreme.