Mihaela Hudrea

Mihaela Hudrea (născută în 1989, la Cluj-Napoca, în România) deține o diplomă de Master obținută la Academia Regală de Arte Frumoase (KASK – Royal Academy of Fine Arts) din Gent, Belgia, și o diplomă de licență, obținută la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Prin activitatea sa artistică, Mihaela Hudrea explorează lumea înconjurătoare, totodată adresând întrebări fundamentale despre realitate, existență și percepție. Inspirată de aceste concepte, abordate în filosofie și știință, practica sa capătă formă prin pictură, desen și instalații. Artista reflectează asupra relației noastre cu Pământul și Universul din perspectiva contextelor culturale și istorice curente, ca o relație dintre noi și timp.

Pe Mihaela o puteți urmări pe website-ul propriu, precum și pe  Instagram.

Când ți-ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?

Pentru mine a fi artist înseamnă să ai o energie aparte, cu care te naști și pe care nu o poți învăța, pentru că nimeni nu te poate învăța cum să fii artist. E pur și simplu un alt fel de a fi și un alt fel de a vedea lumea. Nu cred că e de pus sub semnul întrebării acest aspect, este ceva de care îți dai seama destul de devreme. Pur și simplu ai energia care trebuie sau nu o ai. Pentru mine a fost mereu foarte clar acest aspect și atât timp cât voi fi interesată și inspirată de lumea înconjurătoare, voi răspunde într-un fel sau altul și voi continua să fac artă.

Descrie-te pe scurt – ce te emoționează, ce te revoltă?

Îmi place să mă gândesc la umanitate privind din spațiul cosmic înapoi spre Pământ, iar acest mod de gândire spațio-temporal e un exercițiu pe care îl fac în încercarea de a înțelege lumea. Mă fascinează faptul că trăim pe o „rocă” ce se învârte prin spațiul cosmic, înconjurați de stele, însă facem parte dintr-un întreg pe care probabil nu îl vom înțelege niciodată în totalitate. Mereu vor fi întrebări la care umanitatea nu va putea răspunde, dar cred că suntem condamnați să trăim între anumite limite. Cu toate astea, cheia stă în a continua să punem întrebări. Însă, problema la care mă gândesc zilnic e dacă suntem în stare ca umanitate să adresăm întrebările potrivite, dar probabil că nu. Cu atât mai mult, rămân în continuare profund atrasă de potențialul pe care îl ascund necunoscutul și neexploratul.

Descrie-ne viziunea ta artistică: surse de inspirație, metode, mesaje pe care vrei să le transmiți publicului.

Practica mea artistică se dezvoltă din curiozitatea pe care o am pentru lumea înconjurătoare și cosmos. Mă interesează în special eforturile pe care le facem ca umanitate pentru a descoperi necunoscutul. Trăim într-o perioada în care există multe motive legitime pentru a fi cinici cu privire la viitor, însă dorința de a descifra cosmosul este un factor important al potențialului nostru colectiv și un gest care mi se pare extrem de poetic și inspirațional. Prin lucrările mele, doresc să aduc mai aproape de public astfel de gesturi și să creez un spațiu în care acesta se poate conecta cu cosmosul și lumea înconjurătoare.

Cine te-a influențat în drumul de până acum?

E greu să mă rezum la o singură persoană, dar „urmăresc” oameni care au ceva interesant de spus, spre exemplu, despre umanitate, despre lumea în care trăim, despre existență, realitate și cosmos. Contează foarte mult de cine anume aleg să mă înconjor, bineînțeles, însă tind să cred că sunt influențată de oameni care au o viziune aparte și progresistă asupra lumii; pe ei îi consider mentori. Unul dintre aceștia ar fi Carl Sagan, astronom, autor și comunicator de știință, care, cu siguranță, m-a determinat să reconsider modul în care privesc lumea.

Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult?

Nu cred că am o lucrare preferată, sau cel puțin nu cred că mă reportez în acest fel practicii mele. De exemplu, desenele preparatorii — așa le numesc — care nu sunt schițe, ci diferite variante și posibilități pentru potențiale lucrări sunt importante pentru mine. Acestea fac parte din procesul de lucru și foarte puțini le cunosc.

Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?

Pot să spun doar că fiecare moment m-a bucurat pentru că m-a adus în punctul în care sunt acum și sunt recunoscătoare pentru că mă aflu printre norocoșii care pot să își urmeze pasiunea.

Ce aștepți de la programul Accelerator?

În cadrul acestui program, prin activitățile interesante, am avut ocazia să cunosc oameni cu idei diferite, comunicarea fiind interactivă. Sunt importante relațiile interumane care se dezvoltă în astfel de circumstanțe. Rămân în continuare deschisă la oportunitățile acestui program.

Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?

E o întrebare la care aș putea răspunde diferit în fiecare zi, pentru că aș alege mereu un alt artist. Însă, nu pot spune că îmi caut inspirația în practica altor artiști, chiar dacă sunt mulți cărora le admir munca. De exemplu, în adolescență mă uitam foarte mult la picturile lui Claude Monet, în special la „Water Lilies”, dar nu pentru că mă atrăgea mediul picturii, ci pentru că mă fascina obsesia lui pentru lumină. Revenind la momentul prezent, cum spuneam, ce mă inspira se schimbă de la o zi la alta. Contează și starea pe care o am și ce caut într-un anumit moment. De exemplu, mereu revin la practica lui James Turrell, unde apare din nou fascinația pentru lumina. În general, urmăresc practica mai multor artiști, care au interese diferite și lucrează cu medii diferite, precum Sigurður Guðmundsson, Bruce Nauman, Ann Veronica Janssens, Ceal Floyer, Karin Sander, Jenny Holzer, Roni Horn.

Ce planuri de viitor ai?

Trăiesc în prezent și sunt interesată de ce se întâmplă acum. Vreau să îmi arăt lucrările acum, cât mai mult posibil, pentru ca oamenii să le poată discuta, fie că le plac sau nu le plac. Mereu am fost interesată de prezent. Pe de altă parte, nu înseamnă că, dacă planific unele lucruri, ele se vor și întâmpla. Mă chiar amuză această obsesie a omului de a plănui ce va urma, cu toate că este destul de clar că nu avem control asupra lucrurilor.

în cadrul expoziției Back to Where It All Began