Maria Mandea

Artistă și designer, Maria Mandea (născută în 1991), folosește jocul ca mediu de lucru. A absolvit UAUIM București, departamentul de Design de produs, în 2017 și urmează Școala Doctorală de la UNArte București, unde cercetează designul ludic în context social.

Cu un background în design de produs și în scenografie, activitatea ei recentă explorează situații participative în care invită vizitatorii să devină actori și co-autori ai lucrării de artă. 

A început „Micul Haos” în 2013, un proiect de design la granița dintre jucării și obiecte de artă participative. În 2021, a co-fondat Știrbei47, atelier deschis și spațiu pentru artă emergentă și participativă din București.

Mai multe despre Maria pe webiste-ul ei și pe profilul de Instagram.

Când ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?

Încă o caut. Și încă încerc să-mi dau seama ce e. Poate că alții știu mai bine. Cei care se joacă sigur știu mai multe. Copiii, spre exemplu. Și toți cei din zona artei brute. Oamenii ăștia au descoperit ceva ce caut și eu. Sau poate că întrebările sunt oricum mai importante.

Descrie-te ca pe scurt: ce te emoționează, ce te revoltă?

Super Serios e un nume cu care mă identific destul de bine. E numele studioului pe care l-am co-fondat. Nu e bine nici prea super, nici prea serios, dar împreună, cele două sunt ok.

Mă poate emoționa o linie sau o culoare lângă alta, așa cum mă poate emoționa o situație de viață sau mă poate revolta o inechitate socială. Nu pentru că ar fi echivalente, ci pentru că sunt parte din experiența umană. Toate sunt politice, în sensul că toate sunt despre oameni.

Descrie-ne viziunea ta artistică: surse de inspirație, metode, mesaje pe care vrei să le transmiți publicului. 

Lucrez în primul rând cu jocul, cu experiențele și atitudinile ludice. Cred că jocul e necesar pentru a te putea raporta la contemporaneitate. Interacțiunea zilnică cu tehnologia, sistemul economic actual, relațiile mediate dintre oameni, toate accentuează posibilități ludice. Încerc să preiau tendința actuală spre joc și să o privesc critic pentru a modela situații posibile, dar care altfel ar fi greu de întâlnit. Conflictul și agresivitatea sunt parte din ceea ce fac, la fel ca și colaborarea și bucuria întâlnirii. Cred că e necesar să poată fi experimentate pentru a fi deconstruite și înțelese. Subiectele sensibile și actuale pot fi cuprinse prin joc, iar limitele lor pot fi dezbătute și negociate într-un context sigur, dar cu o rezonanță mai largă.
Jocul e prezent și serios.

Cine te-a influențat în drumul de până acum și prin ce?

Fiecare persoană cu care m-am intersectat m-a influențat într-un mod sau altul. Dar cei care au avut cel mai mare impact au fost cei cu care am putut stabili și o relație de prietenie, de învățare reciprocă. Intră aici părinții, profesori, prieteni. Și dacă ar fi să numesc o singură persoană, aceasta ar fi arhitecta Teodora Ungureanu, cu care am fondat studioul Super Serios și cu care am lucrat îndeaproape și interdisciplinar la multe proiecte începând din 2015.

Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult și ce înseamnă pentru tine?

Simt că unele lucrări pornesc direcții care urmează încă să fie explorate. Spre exemplu Divided, creat la Centrul Ars Electronica din Linz în 2019-2020, mi se pare că a deschis multe idei de care în momentul acela nu eram conștientă, dar care sunt parte din practica mea artistică actuală. E o instalație imersivă. Însă vizual este minimală: o linie dinamică ce împarte două culori – o graniță. Folosesc un limbaj al elementelor de bază pentru a accentua mișcarea, relațiile dintre participanți sau dintre ei și spațiu, într-o compoziție dinamică și colaborativă.

Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?

Pentru mine succesul e compus dintr-o serie de mici momente. Bineînțeles că mă bucur de orice succes, dar până la urmă ce îmi oferă cea mai mare satisfacție este posibilitatea de a crea spații de negociere, spații de conviețuire și de dialog deschis. Mă bucură mult fiecare răspuns în parte și încerc să nu-mi păstrez bucuria doar pentru marile momente care sunt mereu în viitor.

Ce aștepți de la programul Accelerator?  

Văd programul Accelerator ca pe unul dintre multele programe necesare pentru a dezvolta o infrastructură artistică solidă. Accelerator poate crea spațiul necesar care să facă posibilă dezvoltarea de relații într-un domeniu care se dezvoltă. Mi-a plăcut să cunosc toată echipa, de la mentori, la artiști, la echipa de organizare. Mi-au plăcut discuțiile avute și faptul că am avut ocazia de a urmări puncte de vedere diverse. Cred că mai mulți actori din sectorul artistic autohton încep să realizeze importanța unor programe similare și sper ca pe viitor Accelerator să facă parte dintr-un efort mai larg, direcționat spre consolidarea rolului artei în societate.

Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?

Simt o afinitate față de descoperirea limbajelor de bază în avangarda secolului XX, Kandinsky, Klee, Miro, Dubuffet, atât ca forme cât și din punct de vedere teoretic. Mă regăsesc într-un spirit anarhic de tip dada sau acționist. M-au influențat mult jocurile lui George Brecht. Regăsesc concepte și idei în forme de artă care nu îmi sunt caracteristice, precum muzica, teatrul sau dansul și aș putea da exemplul lui Wim Vandekeybus, al companiei Ultima Vez sau pe al lui Marlene Monteiro Freitas. Mă intrigă limitele spre care se duc Blast Theory. Dar în momentul acesta sunt foarte curioasă de ideile Getei Brătescu, în special referințele la o alternativă pedagogică aflată la limita dintre joc, mișcare și limbaj grafic.

Ce planuri de viitor ai?

Mă interesează să urmăresc o direcție de pedagogie critică mai accentuată în interiorul procesului artistic, dar și să continui să găsesc posibilitățile jocului de a modela relații inter-umane și structuri de putere.
Un joc continuu.

în cadrul expoziției Back to Where It All Began