Lucia Ghegu

După ce a studiat inginerie, grafică și design industrial, Lucia Ghegu (născută în 1990) a obținut o bursă de cercetare la Accademia di România din Roma (2018-2020), în cadrul căreia a dezvoltat un proiect artistic privind impactul migrației postcomuniste asupra românilor care locuiesc în Italia. În lucrările sale recente, care includ atât desene de dimensiuni mari, instalații de lumini, precum și obiecte aflate la granița dintre sculptură și design de produs, ea este interesată de spațiul arhitectural, mobilitatea înțeleasă ca fluiditate, migrație, comunitate, identitate, tensiune constantă între așteptări și realitate, dar și de estetica imaginii. Lucia alege frecvent desenul ca soluție contrară tendinței de hiper tehnologizare, ca o notă rapidă și spontană ce mediază trecerea de la idee la obiect și documentează procesul.

Adesea, povestea sa personală marchează punctul de plecare al cercetării sale, care se dezvoltă în direcții antropologice, sociale sau arhitecturale. Lucia caută punctele de intersecție dintre poveștile personale și universale, urmărind să adreseze întrebări, să încurajeze experiențele directe și să nu ofere răspunsuri sau situații categorice.

Detalii despre practica Luciei găsiți pe Instagram.

Când ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?

Uneori glumesc și spun că mi-am descoperit pasiunea pentru artă uzitându-mă la televizor la o emisiune care avea inclusă în program o secțiune despre artă si eram absolut fascinată de programul acela. Nu cred că există un moment clar în care mi-am descoperit pasiunea pentru artă. A fost mereu cumva o nevoie de a crea imagini sau de a vedea ceva care sa mă emoționeze.

Pentru mine arta este acel lucru care îmi da speranță în oameni în general, dincolo de poveștile individuale.

Descrie-te pe scurt: ce îți place, ce te emoționează, ce te revoltă?

Deși majoritatea lucrărilor mele sunt simetrice, preocupările și alegerile pe care le fac sunt destul de contradictorii. Hobby-urile mele se schimbă și, uneori, sunt obsesii (temporare), care devin un punct de plecare pentru lucrările mele.

Îmi plac contrastele, schimbările, lucrurile efemere și simple, care trec neobservate de cele mai multe ori, arhitectura, relațiile dintre oameni, tehnologia și, în același timp, tradițiile și ritualurile.

Mă revoltă ignoranta, lipsa de curiozitate și ideile preconcepute, clasificările.

Descrie-ne viziunea ta artistică: surse de inspirație, metode, mesaje pe care vrei să le transmiți publicului.

În procesul meu de lucru, caietul de schițe este obiectul cel mai important și mă însoțește tot timpul. Schițele din caiet evoluează apoi în lucrări mai mari sau în machete și apoi în obiecte. În general, plec de la un sentiment sau o stare anume pe care îmi doresc ca publicul să o experimenteze. E un fel de circuit care începe de la o experiență personală și se termină cu experiența publicului, care uneori este mai importantă pentru mine decât lucrarea în sine. Mă interesează universalitatea experiențelor personale.

Cine te-a influențat în drumul de până acum și prin ce?

Eram în anul întâi la Politehnică, la TCM, când l-am cunoscut pe Matei Șerban Sandu și am început să iau lecții de desen. Asta a schimbat totul pentru mine. Sunt o persoană norocoasă din punctul de vedere al întâlnirilor cu oameni speciali, dar, probabil această întâlnire cu Matei, de la care am învățat cum să gândesc, cum să mă uit la lucruri, a fost extrem de importantă pentru ce a urmat.

Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult și ce înseamnă pentru tine?

Cea pe care urmează sa o fac. Odată terminate lucrările, nu mai sunt atât de atașată de ele, mă detașez puțin pentru a le putea înțelege, iar următoarea lucrare e tot timpul în dialog cu cea anterioară. Îmi plac emoția, motivația și speranța pe care le simt atunci când încep o lucrare nouă. Mă refer la speranța ca noua lucrare se va apropia de perfecțiunea spre care tindem toți.

Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?

Expozițiile, feedback-ul sau alte succese sunt foarte importante, dar secundare ca nivel de satisfacție. Sigur că îmi stabilesc anumite obiective, dar, pe măsură ce le ating, îmi stabilesc altele mai greu de atins. Momentul care mă bucura cel mai mult este, de fapt, cel în care am terminat o lucrare și sunt mulțumită de ea. Se întâmplă destul de rar, dar mă motivează mult mai mult decât alte confirmări exterioare.

Ce aștepți de la programul Accelerator?

Programul Accelerator a fost foarte intens și provocator prin temele și exercițiile pe care le-am avut până acum. Însă, cel mai mult îmi plac colegii mei, mentorii, grupul care s-a format. Cred că arta e un proces colaborativ, că avem multe de învățat unii de la ceilalți și apreciez dialogurile și schimburile de idei.

Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?

Mai mult decât un artist care să mă inspire, există lucrări care îmi plac foarte mult. Apoi, mă inspira atitudinea față de artă, procesul de lucru al unor artiști, dar îmi e greu să aleg unul singur, sunt foarte mulți și din motive diferite.

Ce planuri de viitor ai?

Mă imaginez ca fiind foarte bătrână și continuând să lucrez în fiecare zi fără să îmi pierd entuziasmul și motivația.

în cadrul expoziției Back to Where It All Began