Delia A. Prodan

Absolventă a Universității Naționale de Arte București, practica Deliei Prodan (născută în 1997) gravitează în jurul fotografiei și scrisului. Lucrează predominant cu obiecte și cărți, fiind interesată de elemente simple, dar intime, și de poveștile dezvăluite de acestea. 

Mai multe despre practica artistică a Deliei – pe profilul de Instagram.

Q&A cu Delia Andrada Prodan

Când ai descoperit pasiunea pentru artă și ce înseamnă arta pentru tine?

Îmi este greu să găsesc cu exactitate acel punct zero în care am conștientizat propria nevoie de a crea…am să o descriu drept o neliniște jucăușă, neastâmpărată. Cu toate acestea (deși cred în această neliniște ca fiind comună nouă tuturor – indiferent de variabile), creativitatea este pentru mine doar unul dintre ingredientele necesare în procesul de a face artă; la acesta trebuie adăugat un anumit simț al responsabilității și multă autocunoaștere.

La 18 ani m-am decis să fug la Londra să studiez filosofia și literatura, din grija că: nu știam ce îmi doresc să comunic. Intuitiv realizam că trebuie să mă maturizez puțin pentru a avea cele două ingrediente. Câțiva ani mai târziu, după o serie de încrengături și alegri nepotrivite, am realizat că lucrurile despre care voiam să vorbesc erau cele mai apropiate de mine.

Descrie-te pe scurt: ce îți place, ce te emoționează, ce te revoltă?

Primul mediu de care m-am atașat, fotografia, m-a învățat să observ. ,,A observa” este un act meditativ, în care trebuie să fii retras … așa că, am nevoie constant de momente de liniște, în care pot să fiu atentă la ceea ce există în jurul meu. Îmi place să găsesc întâmplător, să dau peste ceva – în special când este vorba de lucruri sau locuri obișnuite pentru mine, de imagini vernaculare. Folosesc cuvântul ,,vernacular” atât cu sens metaforic, cât și hands on, referindu-mă la imagini fizice, din arhiva familială, spre exemplu.

Echilibrul este și acesta esențial, tind spre el. Tocmai de aceea, asociez momentele de solitudine cu cele de conexiune, de dialog cu oamenii pe care îi am aproape (lucrările pe care le fac sunt, de fapt, în permanență despre oameni, chiar dacă prezența lor este doar intuită).

Descrie-ne viziunea ta artistică: surse de inspirație, metode, mesaje pe care vrei să le transmiți publicului.

Punctele ce apar mereu și mereu în felul în care îmi construiesc lucrările țin de o anumită fragilitate, în special relaționată obiectelor ce nu par la prima vedere vulnerabile sau sensibile, ci banale, dar care acumulează memorie și devin simboluri. De la case neterminate, la bucăți de piatră și de fier, la crăpături în ziduri: sunt fascinată de rămășițe, de fragmentare, de acel ,,in between”. Ca metodă, adun bucată cu bucată – poate și de acolo interesul meu pentru carte și un anumit tip de sculptură, iar apoi lucrez cu analogii, cu text.

Cine te-a influențat în drumul de până acum și prin ce?

Fără îndoială, există o frumoasă urmă lăsată de diferitele contexte artistice și educaționale în care m-am regăsit, oameni cărora le sunt recunoscătoare pentru ghidare și încredere, mentori fără de care aș fi fost poate mai puțin ,,eu”.

Cu toate acestea, cele două persoane a căror prezență și influență nu pot să o neg – dincolo de cele evidente, sunt părinții mei. Experiențele lor, contextul social în care am crescut (mă refer la fundalul working class, post Iron Curtain) sunt o sursă de inspirație pentru mine. Materialele spre care tind: beton, marmură sunt și ele parte din acest fir, amândoi lucrând în construcții și diferite ateliere de prelucrare la un moment dat. Am multă susținere din partea lor.

Ce lucrare de-a ta îți place cel mai mult și ce înseamnă pentru tine?

În momentul în care prezint o lucrare, ea încetează să mai fie întru totul a mea. Percepției mele i se adaugă alte percepții, a celor care o privesc, interacționează…părerea mea nu mai este primară, tocmai de aceea îmi este greu să răspund la întrebare. Mă uit critic la fiecare lucrare pe care o fac, tocmai pentru a găsi mai multe soluții, pentru a crește.

Care a fost momentul din cariera ta de până acum care te-a bucurat cel mai mult?

Nu cred că a existat încă ,,momentul”. Fiecare experiență (expoziție, rezidență, bursă etc.) a însemnat ceva. O constantă este bucuria de a face ceea ce îmi place, este un privilegiu.

Ce aștepți de la programul Accelerator? 

Nu aș vrea să pun amprenta așteptărilor pentru ceea ce înseamnă următorii pași. Până acum ne-au fost oferite sfaturi, bucăți palpabile din experiențele trăite și adunate de mentori – nu este ceva pe care, în procesul obișnuit de creștere, îl primești atât de ușor și deschis (e mai mult o luptă solitară). Sunt recunoscătoare pentru experiență, pentru grija și încrederea oferită de întreaga echipă. Relația cu ceilalți artiști emergenți (acum prieteni): dialogul, gândurile lor, cum își abordează propria practică, a fost, de asemenea, una prețioasă.

Ce alt artist îți place și te inspiră și de ce?

Am să folosesc un cuvânt dur: a consuma. Pentru mine este sinonim în contextul practicii artistice cu: a căuta, a descoperi, a urmări, a privi, a citi. Este un proces indispensabil, iar din această cauză sunt mulți artiști la care țin. Momentan sunt fascinată de câteva lucrări ale lui Miroslaw Balka, mă regăsesc în felul lui de a folosi obiecte mundane, materiale simple, dar cu o încărcătură și memorie specifică.

Ce planuri de viitor ai?

În ceea ce mă privește, a existat aproape un an de auto-reflecție – un timp pentru a aduna gânduri și tensiuni. Mă voi folosi de ce va urma pentru a pune în practică o serie de lucruri: simt nevoia de a explora și mai în detaliu anumite materiale și tehnici, precum marmura, terrazzo. Bucuria de a lega, a aduce împreună imagini și text sub forma cărții, rămâne și ea: sper curând să arunc în lume o patra carte. Trebuie să mă organizez puțin, restul lucrurilor se vor așeza de la sine.

Lucrarea artistei

în cadrul expoziției Back to Where It All Began